Sorin Claudiu Man, medic primar Pediatrie și Pneumologie pediatrică, consideră că medicina copilului e mai interesantă decât cea a adultului. În opinia sa, copiii sunt și mai cooperanţi decât adulţii.
Se pare că persoanele care au prezentat efecte adverse sistemice după administrarea vaccinului împotriva SARS-CoV-2 (febră, frisoane, dureri musculare etc.) au înregistrat un titru mai mare al anticorpilor.
Un studiu recent a scos la iveală faptul că 8.200 de pași pe zi ar putea să reducă riscul de a dezvolta boli cronice.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a subliniat necesitatea ca Europa să nu lase garda jos, într-o perioadă în care numărul cazurilor de COVID-19 şi cel al cazurilor de gripă au început să crească.
Atunci când un pacient ia mai multe medicamente, acest factor ar putea să îi crească riscul de a dezvolta demență, arată o cercetare.
Expoziția „Atlasul Virusurilor”, inaugurată la Art Safari, îmbină informația științifică din domeniul medical cu mijloace de expresie culturală, apelând la tehnologie.
Starea de sănătate poate fi monitorizată cu ajutorul telefoanelor inteligente pe care le purtăm asupra noastră, iar cercetătorii au putut să prezică riscul de mortalitate.
ECDC a avertizat asupra răspândirii unei noi subvariante Omicron a virusului SARS-CoV-2, care este aşteptată să provoace în săptămânile următoare o creştere a numărului cazurilor de COVID în Europa.
Persoanele de peste 50 de ani care dorm cinci ore pe noapte se pot confrunta cu un risc mult mai mare de a dezvolta două sau mai multe afecţiuni cronice, arată un studiu britanic și francez.
Prin intermediul unui studiu nou, pe termen lung, neurocercetătorii de la Universitatea Western Ontario au arătat că simptomele pe termen scurt ale COVID-19 ar putea fi doar vârful aisbergului.
Membrii echipei lui Donald Trump au împiedicat responsabili sanitari să furnizeze anumite informaţii despre COVID, în linie cu viziunea optimistă a fostului preşedinte american când el se afla la Casa Albă.
În Germania, aproape unu din 10 persoane infectate cu SARS-CoV-2 merge în continuare la serviciu chiar dacă este bolnav, potrivit unui sondaj realizat de o companie din domeniul asigurărilor de sănătate.
Fostul președinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a primit săptămâna trecută diploma și medalia „Carol Davila” în cadrul unui eveniment.
Rezultatele unui studiu recent arată că dieta mediteraneană nu ar reduce riscul de demență. Totuși, cercetarea sugerează că această dietă oferă multe beneficii pentru sănătate, cum ar fi scăderea riscului de diabet și de boli cardiovasculare.
Luni a avut loc o masă rotundă, atât în contextul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, cât și în contextul aniversării a trei ani de la lansarea depreHUB, primul hub antidepresie din România.
La 20 septembrie a.c., Secţia Naţională Română a Uniunii Medicale Balcanice a organizat seminarul „COVID-19 dans les pays Balkaniques”, pentru a dezbate desfășurarea pandemiei în ţările balcanice.
Persoanele care au efectuat colonoscopie de screening au avut un risc de cancer colorectal la distanţă de 10 ani mai mic comparativ cu cei care nu au efectuat această procedură, arată un studiu.
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, dr. Emilian Popovici, a explicat care sunt posibilele evoluții ale infecțiilor cu SARS-CoV-2 și virusurile gripale în sezonul rece.
Cu ajutorul inteligenței artificiale, vechile medicamente pot fi folosite în alte scopuri, cum ar fi pentru tratarea infecțiilor cu noile variante ale virusului SARS-CoV-2.
Un studiu clinic preliminar care viza formula cu administrare nazală a unui vaccin anti-COVID, dezvoltat de Universitatea Oxford în colaborare cu AstraZeneca, s-a încheiat printr-un eşec.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe